De ce să cânți la nunți? Dacă vrei să trăiești din artă, să fii artist complet, inevitabil vei urca pe scenele petrecerilor „private”. Cântatul la nunți nu e doar un job; e un compromis continuu, o luptă pentru relevanță și supraviețuire. Și poate te întrebi, unde rămâne puritatea muzicii în tot acest scenariu? E o întrebare pe care mulți și-o pun, dar puțini au răspunsul. Ești tu dispus să renunți la o parte din visul tău pentru a cânta acolo unde, poate, arta e doar un fundal?
Pe scurt, aici nu e doar despre câștig sau scenă, e despre alegerea între a-ți trăi arta în tăcere sau a o împărtăși, chiar și într-un context care, aparent, îi ia din valoare. Ești gata să îți spui povestea pe ritmuri de petrecere?
Cuprins:
- Cântă, Nu Contează pentru Cine!
- Muzica e Nu e Pentru Toți?
- Mai Puțin Înseamnă Mai Mult
- Iluzia Muzicii Gratuite
- Făcut să Fie Vândut
- Dacă Nu Cânt la Nunți, Ce Îmi Rămâne?
- Underground-ul Moldovenesc
- Când Vom Începe Să Apreciem Arta?
Cântă, Nu Contează pentru Cine!
Vrei să trăiești din muzică? Ai șanse mari să te apuci de nunți și petreceri. Devii un adevărat star al „turneului” pe la nunțile Moldovei, unde „sezonul” nu se-nchide niciodată, iar ocaziile sunt nelimitate, în funcție de popularitate. Dacă ai hit-uri și știi cum să „condimentezi” atmosfera, poate scoți ceva bani, dar altfel ești, după cum unii ar spune, doar un „rechin de nuntă.”
Și la final, întrebarea rămâne: câți bani scoți de fapt? Că de la restaurante, până la formația de nuntă, profitul se duce mai mult la alții. Muzica, în esență, e doar „un element din show,” niciodată show-ul însuși. Poate că industria asta îți aduce aminte de un fast-food: dai click și vine muzica, dar „la pachet” cu prețul redus și o senzație de satisfacție falsă. E cam trist să vezi că, în Moldova, să cânți la nunți e, pentru mulți, visul pe care-l urmăresc. Dar visul tău e să cânți? Sau visul tău e să cânți unde-ți spune altul?
Mai mult, când te gândești la muzica se întrevede o întrebare adâncă: cultura muzicală a devenit un simplu instrument pentru generarea de bani? Așa cum e și în alte locuri, însă cu o intensitate aparte la noi, muzica este de multe ori mai degrabă o modalitate de supraviețuire decât o expresie a artei pure.
Muzica e Nu e Pentru Toți?
Dacă vrei să faci carieră fără să-ți vinzi sufletul, tre’ să pleci „la export.” Carla’s Dreams, exemplul perfect, arată cum e să o scoți la capăt când piața locală te ignoră. Artiștii de la noi nu doar că merg în România să-și găsească public, dar sunt și obligați să o facă, pentru că acasă nu e nimeni care să le asculte poveștile.
Eram noi moldovenii ăștia care dăm din cap și plângem că nimeni nu ne înțelege, că nimeni nu ne sprijină. Că „străinii” ne-au furat tradițiile și ne-au lăsat să cântăm la nunți. Dar stai așa, cine-i de vină? Dacă muzica noastră e prea „exotică” sau prea „simplă”, atunci cine o înțelege de fapt? Cât timp nu există infrastructură, tot ce vom putea oferi va fi un mix de Rammstein, show-uri de la ACDC și un vibe nostalgic pentru niște adolescenți care încă speră să „ajungă departe.” Dar oare departe înseamnă mai aproape de noi?
Poate că n-ar trebui să ne ascundem după scuze. Dacă noi, ca public, nu suntem capabili să sprijinim artiștii în efortul lor de a crea ceva unic, atunci cum putem să ne așteptăm să avem o cultură muzicală de calitate? Poate că ar trebui să începem să apreciem muzica locală nu doar ca pe un instrument de divertisment, ci ca pe o formă de artă care, într-un fel sau altul, ne reprezintă.
Mai Puțin Înseamnă Mai Mult
Riff-uri simple, ritmuri ușor de memorat și refrene repetitive – e rețeta succesului, dar e și sfârșitul artei. Cum așa? Pe cine păcălim cu această simplitate? E mai ușor să atingi masele, desigur. La nunți, piesele „evergreen” sunt cheia; o muzică care trăiește pentru că e simplă și clară, dar mai ales, „calculată”. Ce fel de evoluție aduce asta în industrie? Și cum ajunge această „simplificare” să fie măsura talentului?
Ar fi o iluzie să credem că muzica moldovenească va depăși „cerințele” pieței. Atât timp cât piesele rămân simple și abordabile, adică fără „adâncime” – nu vom vedea o schimbare. De ce nu investim în creație originală, una cu mai mult „suflet” și mai puțină „eficiență”? În loc să ne lăsăm pe spate, convinși că simplitatea e cheia, ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva am pierdut sensul adevărat al muzicii.
Un artist care își dorește să fie autentic are nevoie de libertate de exprimare, iar această libertate vine dintr-o cultură care apreciază arta pentru ceea ce este, nu doar pentru cât de bine se vinde. În Moldova, această cultură lipsește în mare parte, și în locul ei rămâne doar o piață în care simplificarea e o condiție a succesului. Cu alte cuvinte, „mai puțin” devine regula, iar „mai mult” nu se află niciodată în peisaj.
Iluzia Muzicii Gratuite
Ah, casetele! Cine își mai amintește de ele? Ei bine, ele fac parte din istoria noastră. Cumpărai muzica, o puneai în casetofon și o ascultai de zeci de ori. Era ceva magic în a avea muzica ta, nu doar un flux de date în telefonul tău. Astăzi, cu Spotify, totul e diferit. Muzica vine și pleacă, iar artistul devine o marfă.
Dar ce preț plătește un artist pentru „gratis-ul” nostru? Căci fiecare stream e contorizat, monetizat și, în final, dat deoparte. Nu mai există momentele alea de așteptare, de emoție când îți vine caseta. Nu mai e surpriza, așteptarea – e doar muzica pe repeat și banii pentru platformele mari. De ce susținem un sistem care pune preț pe cantitate și nu pe calitate?
Odată cu apariția erei digitale, relația noastră cu muzica s-a schimbat radical. Totul este accesibil, dar câți dintre noi mai ascultă cu adevărat o piesă de la început până la sfârșit? O piesă care înainte era ascultată până la uzură a ajuns acum să fie sărită după câteva secunde, în favoarea unei noi „recomandări.” A dispărut bucuria de a descoperi muzica și a fost înlocuită cu iluzia abundenței.
Făcut să Fie Vândut
Show-ul contează, vânzarea contează, iar muzica e doar o scuză. Show-ul e despre efecte, despre artificii și mult fum. Nu e despre simțire, e despre cât de tare te poate lovi beat-ul în piept. La noi, nu e diferit. Când cântă cineva pentru diaspora, e despre show, nu despre muzică. Diaspora a devenit terenul fertil unde artiștii din Moldova își găsesc „sufletul.” Dar mai contează emoția, sau doar cine plătește?
Și, ironic, show-ul acela impresionant de pe scenă nu este nici măcar pentru publicul din Moldova, ci pentru cel din afară. Astfel, artiștii își vând arta nu publicului care le-a fost aproape dintotdeauna, ci unui public care abia înțelege esența. Show-ul devine o strategie de vânzare, iar artiștii – simpli executanți, mai mult sau mai puțin conștienți de rostul lor în acest spectacol.
Dacă Nu Cânt la Nunți, Ce Îmi Rămâne?
Răspunsul, pentru mulți, este: „Nimic.” „Nu mă consider de la nunți,” spun unii, dar realitatea arată altfel. Nunțile sunt job-ul, iar concertele sunt visul. Visul că poate, într-o zi, publicul va da doi bani pe altceva decât un simplu show de nuntă. Să cânți la nunți nu mai e o opțiune, ci o obligație. Ești într-o „industria nunților” și, vrei-nu vrei, asta-ți definește „brand-ul.”
Dacă ne uităm la câți artiști moldoveni ar fi cântat la un concert adevărat față de cei care cântă la nunți, ar fi destul de evident unde e problema. E un cerc vicios: cântăm la nunți pentru că nu avem unde altundeva. Apoi ne plângem că nimeni nu vine la concerte. Și așa, artiștii din Moldova rămân prizonierii unei industrii care nu-i reprezintă, dar care îi menține.
La noi, fiecare artist își începe cariera cu vise mari, dar ajunge să o continue pe scena nunților. Asta e „normalitatea” din Moldova, unde artiștii se transformă în entuziaști de weekend, captivi într-un sistem care îi dezbracă de orice sens artistic. Poți să fii autentic când cânți la o nuntă? Sau e doar un show privat în care la final toată lumea pleacă, iar a doua zi își continuă viața fără să mai știe cum te cheamă?
Underground-ul Moldovenesc
Cum te simți liber să creezi când nu ai la dispoziție un public educat să înțeleagă creația ta? Carla’s Dreams a fost un fenomen pentru că a înțeles că succesul nu înseamnă doar să cânți la Chișinău, în fața câtorva mii de oameni. Succesul înseamnă să te ridici deasupra sistemului, el nu e doar un simbol, ci și o lecție. O lecție despre cum să iei toată energia asta „underground” și să o faci să explodeze. Să ieși din tipar.
Dar câți alții reușesc să facă asta? Câți alți artiști pot să spună că s-au ridicat și au ieșit din „matrice”? Sau rămân tot acolo, într-un loop continuu al aceleași muzici care de fapt nu are nici un impact. Așadar, nu e de mirare că underground-ul moldovenesc devine tot mai mult o afacere pentru cei care reușesc să exploateze publicul și nu o cale autentică pentru cei care vor să-și exprime adevăratele trăiri.
Când Vom Începe Să Apreciem Arta?
Întrebarea rămâne: în ce măsură suntem pregătiți să apreciem cu adevărat arta? Sau rămânem prizonieri ai „show-ului”? Mentalitatea de „nuntă și bani” domină scena noastră. Show-ul se vinde, banii se fac, dar arta – unde e locul ei?
Pe când vom vedea artiștii moldoveni cântând nu pentru bani, ci pentru că au ceva de spus? Iar noi, publicul, să ne dăm jos pălăria și să spunem: „Da, băi, e bun” Când vom învăța să aplaudăm pentru că simțim și nu pentru că ni s-a cerut?
Poate că „show-ul” e doar un simptom al unei culturi care încă nu știe să se aprecieze. Dar cine știe?
